Ei, si-acum sa vad ce imi amintesc de la New Orleans …
Pai, cel mai fain a fost la restaurantul Brennan, unde ne-a rasfatat tata la brunch. Am luat mimose (sampanie cu suc portocale, in caz ca n-ati incercat deja!) si eu m-am aventurat la supa de broasca testoasa. Chelnerul m-a masurat din priviri si mi-a sugerat sa-l las sa adauge nishte sherry la supa (pe motiv ca asa e traditia); eu cred ca s-a temut sa nu ma stramb de la prima lingura iar la a doua sa-i cer sa-mi aduca altceva. Dar chiar mi-a placut si nu am detectat nimic "fishy". Tata si Cristi au fost conservatori, cu omlete sanatoase. Ca desert am cerut clatitele flambate: chelnerul a facut tot show-ul de rigoare (cu aprins alcoolul turnat peste clatite), iar eu am tipat si batut din palme ca in Legally Blonde, in vreme ce Cristi se chinuia sa prinda flacara in poza.
La masa de-alaturi era o familie tipica de bogatasi din Sud: tata, mama, fiica si logodnicul. Erau ca dintr-un roman de Faulkner. Mama, Southern Belle cu perle si ditamai diamantele, machiaj perfect, coc frantuzesc impecabil, statea la masa cu coatele lipite de corp si, cu buzele subtiri, sorbea delicat din paharul de sampanie, in timp ce il scruta din priviri pe viitorul ginere, care era un irlandez desirat, cu barba roscata si pistrui, vizibil cu un nod in gat de la frantzuzismele localului, pun pariu ca ar fi dat orice sa fie in picioare cu o halba de bere inainte intr-un pub din Dublin in loc sa stea intepenit pe scaun Ludovic XIV-lea sub ochii soacrei. Fiica statea vis-a-vis de taica-sau, care si el era subtire, foarte rezervat, cu fatza bronzata si ridata de vantul de la pupa iahtului familiei parcat in Florida Keys, probabil; cred ca n-a scos mai mult de 5 vorbe in decurs de 1 ora jumate', a fumat trabuc si a cerut bourbon in loc de sampanie. In fine, fiica era scunda si cam dolofana, nici pe departe la fel de remarcabila ca maica-sa, singura ei calitate fiind ca l-a zgandarat cu mana pe sub-masa pe amaratul de logodnic, promitandu-i cine-stie-ce daca "face frumos" pana la capat pentru viitorii socri. Noi am fost primii care am comandat clatitele flambate si, cum ti-am zis, am gustat din plin spectacolul. Ei au comandat clatitele dupa noi, doar ca atunci cand chelnerul a anuntat vesel ca e gata sa toarne alcoolul in tigaie, madame i-a taiat scurt entuziamul cu un: “Oh, no! WE are not taking any pictures!” (adica, nu ca zgomotosii astia de italieni sau ce-or mai fi, de la masa de alaturi, aviz amatorilor...:-))).
In rest, ne-am dus zilnic pe terasa la Cafe du Monde, am batut French Quarter-ul in lung si lat, dimineata, mai putzin ziua, si in tihna seara. Inafara de prima seara (fiind de Memorial Day, si-au cam dat in stamba pustanii de colegiu pe Bourbon St.) in rest nu a fost asa aglomerat, vremea a tinut cu noi, fara canicula... si ne-a placut grozav! Am luat si un tur de oras, ca sa vedem Garden District, unde aproape am ametit rasucind capul stanga-dreapta sa vedem toate palatele pe care le insira ghidul cu viteza unui "sniper": cea ma veche casa antebellum, cea ma mare, cea mai frumoasa, cea mai faimoasa, etc. Toate sunt superbe si, cum a remarcat tata, vegetatia tropicala abundenta le sporeste farmecul. Am fost la Oak Alley Plantation, ne-au fascinat copacii de doua ori mai batrani decat casa in sine. Si am baut mint julep (gin cu tonic, cred, amestecat cu un liquor de menta, se serveste virgin sau mai putin virgin, dar neaparat cu o frunzulitza de menta, pe care e bine sa o striveshti in podul palmei ca sa-i intetzeshti aroma!). Am fost si la pub-ul Pat O'Brien, cu fantanile aprinse seara, sa ne luam leacul contra grasimilor, depresiilor, sau altor necazuri mici sau mari. Intr-o buna zi am aflat si cat de mare si buna e mufulleta de la Central Grocery! Ne-au imbiat nishte ghicitoare cu voo-doo si glob de cristal, ca in filmele ieftine, dar acolo, in French Quarter, era doar pitoresc.
Ah, era sa uit ce-am patit la un alt restaurant faimos, Petunia: m-am lacomit nu numai la aperitive si o portie de clatite ca fel principal, dar si la clatite umplute cu inghetata si sirop de zmeura la desert. Noroc cu chelnerul care ne-a sugerat ferm sa luam una singura si s-o impartim, ca si-asa am mancat mai putin de jumatate, si asta amandoi! Pe drum spre casa... surpriza: Dana a avut nevoie sa gaseasca un WC urgent!!!! Colecistul meu a protestat vehement impotriva scaldatului in grasime si a vrut sa-mi demonstreze cine e la comanda! S-a milostovit de mine un vanzator de la un mini-mart: cand am intrebat daca au buda, intai a zis ca e numai pt angajati, dar crestinul din el s-a inmuiat cand mi-o fi vazut expresia fetzei dupa ce m-a refuzat si a adaugat repede: “What the heck... just GO!”
In ultima seara am serbat ziua mea in 2 feluri: primul fel, a fost ca m-au lasat sa imi fac pofta si sa vad daca am noroc sa zaresc macar o urma de Brad Pitt (eh, cu Angelina lui cu tot, si cei n-shpe mii de puradei), ca au o casa in French Quarter. De fapt, casa nu e chiar noua (dar e in "terrific location" si are "character", cum alinta agentii imobiliari toate vechiturile, ca sa justifice milionul pe care il cer pe ele), asa ca eu, in naivitatea mea ca de pustoiaca de 15 ani, am sperat ca poate iese omul sa mai repare ceva la casa, sau macar sa lustruiasca un pic motocicleta (ca de-astea ii plac lu' Brad, m-am interesat eu!), si asa il vedeam si noi un pic, poate chiar o poza cu autograf, cine stie, care o sa ajunga cateva milioane la antique road show peste cativa ani (ma rog, fiindca nu mai am totusi 15 ani, am inceput sa adaug un pic de simt practic la romantism). Ei, dar nici urma de Brangelina, bineinteles ca puteam sa iau prima revista de la chioscul de ziare ca sa aflu ca i-am carat pe tata si Cristi degeaba pana acolo, si degeaba m-am prefacut interesata de arhitectura spaniola din French Quarter (!), pana cand m-am dat de gol si i-am dat apa la moara lui Cristi sa faca haz de "Capsunica" (cica Brad Pitt a luat odata “Capsuna de Aur”, adica Oscarul in sens invers pentru minunatul film Meet Joe Black).
Ca sa-mi treaca oftatul, cum tata imi promisese ca serbam ziua mea retroactiv la un restaurant sexy, am ales cel mai convenabil localizat dintre restaurantele lui Emeril Lagasse. In paranteza spus, tipul asta e un bucatar-sef ajuns mare vedeta, care face bunatati plus o groaza de trucuri la TV, pe Food Channel. In spirit latin authentic - de origine portugheza - are un burdihan foarte bine dezvoltat, racneste cate un “BAM!!!” cand arunca cu sare in mancare, ne anunta ca o sa: "Kick it up another notch" cand macina piper sau pune usturoi si, cel mai frumos din partea lui, are deviza: “Pork fat rules!” (cu majuscule…). Deci, am fost la dinner la restaurantul NOLA, unde serviciul, mancarea si, mai ales, selectia de vinuri, au fost la inaltimea notei de plata. Tata, care prin calatoriile lui a ajuns connoseur la capitolul eonologic, a fost profund impresionat de lungimea listei (era ca un album de arta mare si greu, cu coperta de piele) si de gustul impecabil al vinului de Porto cu care, natural, am incheiat masa.
La intoarcere, timp de 6 ore jumate pe autstrada, am putut studia amanuntit mlastinile Louisianei, si, desi am sperat cat-de-cat, n-am putut poza nici un crocodil (doar poza, ca oricum n-aveam o mare dorinta sa-l intalnesc personal, spre deosebire de Brad Pitt...!).
Pe seara, intrand in Houston, zgaraie-norii si rafinariile de petrol ne-au readus la realitatea texana.
